February 20

O nouă ţeapă pe piaţă: economizorul care reduce factura la curent cu cel puţin 30%

În dorința da a face cunoscute țepele alotra și pentru a trezii lumea la realitate (printre care și părinții mei), recomand articolul de mai jos preluat de pe financiarul.ro

 

- Site-urile itirecomand.com şi economizorul.com promovează un „apărăţel” fabricat în China, ca fiind „Ultima descoperire germană”

- Domeniile menţionate au fost înregistrate de Dănuţ Ion Burlan din Târgu Jiu; pe unul se prezintă cu numele Daniel Dafinescu, iar pe celălalt invocă „Ecologic Product” SRL

- Societatea „Ecologic Product” se află în procedură de insolvenţă de doi ani şi îl are ca asociat pe Matei Nădrag, individ care este partener de afaceri cu Burlan în alte două firme: „Media-Plazza” şi „Profit Sigur

- Comercializat prin intermediul celor două site-uri la preţul „promoţional” de 147 lei (44 dolari), economizorul poate fi importat din China la preţul de 2-3 dolari

- Specialiştii susţin că acest aparat nu are nici o influenţă asupra facturii la energie electrică

Invocând un material slab documentat (care nu include şi părerea unui specialist), difuzat de PRO TV în urmă cu mai bine de un an, două site-uri dubioase invită credulii să plătească 147 de lei pe un „apărăţel” care te face să „plăteşti cu 30% mai puţin la factura de energie electrică şi îţi asigură, bonus, încă vreo trei avantaje.

Preţul este „promoţional”, oferta expiră în 24 de ore – tot timpul – şi, în plus, pe stoc mai sunt disponibile doar… 19 aparate. Minunea, comparată de unii cu un fel de perpetuum mobile, este denumită economizor şi, ca să fie cât mai convingătoare, este dată drept „ultima descoperire Germană“.

Principiul de funcţionare care ar sta la baza construirii aparatului este descris sumar şi are menirea să îi determine pe cei preocupaţi de criză să scoată din buzunar cei 147 de lei. „Foloseşte o tehnologie eficientă pentru monitorizarea consumului de energie în mod activ şi îmbunătăţirea factorului de putere din gospodăria, biroul sau aplicaţiile industriale. În plus, tehnologia inteligentă optimizează voltajul şi solicitările de curent, astfel reducând consumul de putere activă în Kwh şi putând să realizeze economii de cel puţin 30% la factura de curent“, este tot ce trebuie să ştie posibilul cumpărător.

Pentru a fi şi mai convingător, unul dintre site-uri afişează şi sigla CNN, în dreptul căreia apare scris: „Soluţie germană pentru criza mondială. Economizorul de Energie Electrică vă salvează banii!“. Desigur, nu există nici o legătură către un material difuzat de CNN cu acest subiect.

Pe forumul electroniştilor, unul dintre utilizatori explică: „Cutia aceea îmbunătăţeşte factorul de putere în apartamentul respectiv, lucru pentru care furnizorul de energie vă felicită, dar nu vă modifică factura. Contorul este numai pentru energie activă. PFC-ul (Power Factor Correction, economizorul – n.r.) este circuitul care în viitor va fi obligatoriu în toate aparatele electronice. Aparatul (economizorul – n.r.) pare din seria brăţărilor magnetice care menţineau sănătatea organismului”.

Mai mult, un reprezentant al furnizorului de energie electrică contactat de redacţia noastră susţine că „Factorul de putere indică o relaţie între energia activă şi energia reactivă consumată de un aparat electric. La consumatorii casnici, contorul înregistrează doar energia activă consumată, singura care este facturată şi, deci, este plătită“. Acesta a mai precizat că, de fapt, putem vorbi cel mult de un stabilizator de tensiune, util într-o gospodărie, dar fără efecte asupra consumului şi, implicit, a facturii.

 

Vânzătorul foloseşte o identitate falsă

Site-ul itirecomand.com – care are banner publicitar pe libertatea.ro! – îşi începe abordarea astfel: „Numele meu este Dafinescu Daniel, sunt inginer la o companie de stat…”

În realitate, domeniul a fost rezervat de Dănuţ-Ion Burlan, domiciliat în Târgu Jiu, str. Panduri nr.89, care la înregistrare a declarat telefonul 0742-293060.
Acest număr poate fi regăsit pe internet în dreptul altor „anunţuri cacealma”, Burlan fiind cel care anterior îi învăţa pe naivi „cum pot câştiga 300 de USD pe zi”.

Născut pe 24 februarie 1987 în Târgu Jiu, BURLAN I. Dănuţ-Ion este asociat în două firme, iar în afacerea cu economizorul pare a fi partener cu un individ familiarizat cu afacerile, Matei NĂDRAG (09.06.1969, Târgu Jiu).

Firma menţionată pe economizorul.com este în insolvenţă

Site-ul itirecomand.com se vrea a fi doar unul de prezentare pentru economizor, cei care doresc să comande respectivul „apărăţel” fiind redirecţionaţi către economizorul.com, domeniul fiind rezervat, în noiembrie 2011, pentru o perioadă de un an, tot de Burlan.

Pe acest site este menţionat numele firmei „Ecologic Product”, lăsând să se înţeleagă că acest agent economic ar comercializa economizorul. Interesant este faptul că site-ul are şi o secţiune „termeni şi condiţii”, unde comerciantul încearcă „să legalizeze” ţeapa:
„Furnizorul nu este răspunzător pentru informaţiile prezentate pe site-ul şi/sau produsele oferite. Toate acestea au exclusiv scop informativ/educativ. Vă solicităm să consultaţi un specialist înainte de a pune în aplicare materialele prezentate pe site-ul şi/sau produsele oferite.

Informaţiile şi exemplele folosite în scopul prezentării produsului variază de la o persoană la alta. Rezultatele prezentate nu sunt rezultate comune. Nu ne facem răspunzători în nici un fel pentru rezultatele obţinute de către dvs în urma folosirii produsului.

Informaţiile oferite nu pot fi considerate, în nici o situaţie, ca fiind asimilate unor promisiuni, astfel noi nu putem fi consideraţi responsabil pentru nici una din probleme, întâmpinate înainte sau după utilizarea produsului. Utilizatorul foloseţte produsul pe propria raspundere”.

Dar să revenim la „Ecologic Product” SRL (J18/151/2000; CUI 13254370), firmă înfiinţată în 2000, care oficial se ocupă de „cultivarea legumelor şi a pepenilor, a rădăcinoaselor şi tuberculilor” şi este deţinută de Matei Nădrag şi Elena-Carmen Nădrag (05.05.1979, Reşiţa), fiecare cu 50% din capitalul social, în funcţia de administrator figurând numai Elena-Carmen Nădrag.

Firma  a intrat în insolvenţă în decembrie 2009, iar printre creditori se regăsesc nume „grele”: Bancpost, Banca Transilvania, Piraeus Bank, „Otter Distribution”, „Puma Sports Romania” şi, desigur, Finanţele.

Burlan este partener de afaceri cu Nădrag în două firme

Dacă Dănuţ-Ion Burlan nu apare în „Ecologic Product” SRL (firmă cu sediul în Târgu Jiu, str. Nicolae Titulescu, bl.9A, sc.a, et.2, ap.9 – acasă la Matei Nădrag), în schimb cei doi sunt parteneri în alte două firme.

Prima este „Media Plazza” SRL Târgu Jiu (fosta „Burgexim” SRL), societate cu sediul în Târgu Jiu, str. Panduri 89 (acasă la Burlan), la care fiecare deţine 50% din capitalul social, iar Matei Nădrag este şi administrator. Deşi în 2010, cu un singur angajat, firma a realizat o cifră de afaceri de 212.592 lei şi un profit net de 35.708 lei, asociaţii au hotărât dizolvarea şi lichidarea firmei, declarând că „Media-Plazza” SRL (J18/829/1991; CUI 2157762) „nu are bunuri şi nici datorii către creditori”.

Decizia de dizolvare este ciudată pentru că, la scurt timp, cei doi înfiinţează o firmă nouă, cu acelaşi obiect de activitate (comerţ cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet), cu acelaşi sediu şi cu aceeaşi structură a asociaţilor. Numele firmei este „Profit Sigur” SRL (J18/145/2011; CUI 28177151), iar singura diferenţă este numirea lui Burlan în funcţia de administrator (la fel ca şi Nădrag).

„Ultima descoperire Germană“ este fabricată în China şi costă 2-3 dolari

Chiar dacă este prezentat ca „ultima descoperire Germană”, economizorul este fabricat în China şi are un preţ… pe măsura performanţelor!

Culmea este că site-ul itorecomand.com a fost deranjat de faptul că PRO TV a avansat un preţ de comercializare de 20 euro/bucata, motiv pentru care a venit cu nişte precizări: „Preţul de 20 de euro prezentat în reportajul de la ProTV este preţ de producător, la care se adăuga transport până în România, vama, TVA şi adaos comercial”.

În realitate, „apărăţelul” fabricat în China poate fi importat la preţuri de până la 10 ori mai mici faţă de cel invocat de PRO TV, în funcţie de cantitatea solicitată. Spre exemplificare, site-ul made-in-china.com oferă acest „Electricity-Saving Box – ESB-001(SD-001)” la 2-3 dolari USD, dar oferte negociabile pot fi găsite pe numeroase alte site-uri, cu producători diferiţi, dar având aceeaşi origine – China.

 

 


 

 UPDATE 18 ianuarie 2015: Gluma continua cu asa zisul nume fictiv  Ioan Honciuc  care apare pe site-ul savenergyro.com, unde acum pretul este “redus” la 180 lei adica cu 50% față de un pret inventat.

teapa-economizor

teapa-economizor

 

 

 

Produsul este chinezesc,  costa in realitate ~4 $ (adica ~15 lei) si nu are nici o legatura cu scaderea consumului de energie electrica… Naivii intotdeauna vor fi patiti.

 

economizor

Tags: ,

Posted February 20, 2013 by Florin in category Articles

Comments

      1. eu cred ca cea mai buna varianta pt facturile noastre ar fi sa iesim cu totii in strada si sa ne raspunda UNII… cum se face ca in Romania desi se produce curent si hidro si termo si nuclear platim curentul mai scump ca in italia tara care nu produce nici un Kw .Ei importa

  1. Frumoasa analiza, cu print screen-uri, dovezi, si tot ce trebuie. Am ajuns la blogul tau dand un search pe google dupa cuv. cheie “Ioan Honciuc escrocherie”. Eram sigur ca o sa apara cineva care il va demasca pe acest escroc. Bravo, good work.

    1. Merci, pacat ca inca mai sunt persoane care iau astfel de tepe si sunt pacaliti. Profitul acestor indivizi este de 1000%, la fiecare 100 de comenzi, ei castiga ~4000 Euro.

      1. Sunt atat de multi creduli in tara asta , incat este imposibil sa nu le cada in plasa câțiva care cumpara aparatul asta ”minune”. Eu stiu ca 1+1=2 , in nici un caz 1+1=0
        Cine crede altfel , n-are decat sa cumpere. Energia electrica in sine nu e foarte scumpa , dar nimeni nu se uita la factura sa vada ca platim cam cu 50% mai mult tot felul de adaugiri si comisioane fara sens.

    1. Ședere plăcută :) E bine să informăm lumea cu țepele care apar în fiecare zi și să știm cum să ne ferim de ele.

  2. Esti tare! Felicitari pentru articol! Inca o chestie ca sa intaresc ce ai spus tu(desi nu mai e nevoie): daca intri pe site-ul ala de comanda, vezi ca scrie ca mai sunt 40 de minute! Au trecut vreo 5 minute dupa care am dat refresh! Si ce crezi??? “Minune!” o ia de la capat de cate ori dai refresh! Hotie pe fata!! La cat mai multe articole de genu’ asta!

    1. Merci! Da, am observat si eu acel lucru, foloseste un script foarte simplu pe pagina respectiva si se pare ca multi le pica in plasa si pe baza “super ofertei limitate”

      1. Florin, sa stii ca nu asa de multi, tot ce trebuie sa faci ca individ, este sa cauti pe google ELECTRICITY SAVING BOX FORUM. Si asa ajungem cu totii la acest articol. Bineinteles trebuie sa fii si putin suspicios din fire incat sa nu fii patit.

        Dar eu tot nu am inteles, ce face acest dispozitiv chiar si ca teapa. E ditamai cutia :)

  3. Dar ce parere ai despre miraculosul aparat care alunga soarecii si sobolanii…socrul meu a cumparat…l-am intrebat cum e?el zice “fac soarecii chef langa el”:))))…alta tzeapa

  4. Eu am luat 3 bucati numai ca atentie, le-am conectat in serie. Acum am energie gratis, dau si la vecini. Toata lumea stie ca aceste dispozitive sunt extraordinare, numai ca nimeni nu zice ca trebuie sa luati 3. Conspiratie. Oricum acum ca stiti, fuguta pe site ca mai sunt 40 min si expira oferta.

      1. Alex B, ai auzit in viata ta de sarcasm, sau in colonia de tigani de unde te tragi nu era asa ceva?

        1. Daca eram tigan te luam la injuraturi, dar cei 6 ani de facultate nu ma vor lasa sa cobor la nivelul tau de mitocan. Plimba ursu prietene.

  5. Erau mai demult niste motoare de frigidere, care aveau nevoie de aceasta ridicare a factorului de putere… (acel cos f). In prezent problema este rezolvata cu niste condensatoare montate de catre producatori…
    Uite o filmare in care cineva vorbeste despre acest subiect:
    https://www.youtube.com/watch?v=8q9yjLsd7GM

  6. am comandat si eu unu si acum ma cauta de la renel sa-mi dea bani inapoi.Am ajuns cu consumu la energie 1Kg pe zi.

  7. Tehnic vorbind, e o teapa ! Intr-un apartament nu avem consumatori care sa produca putere reactiva semnificativa. Majoritatea aparatelor care au electromotoare sunt compensate cu un condensator. Becurile, aparatele de incalzit, in general consumatorii rezistivi, consuma energie activa care e inregistrata de contor. Contorul are doua bobine care “invart” discul: una pentru tensiune si a doua pentru curent. Nu exista metode legale de a pacali contorul. Ma mira ca unii pica-n plasa: inseamna ca nu prea au fost la orele de fizica ! P=U I x cos (fi). In apartamente, in general, cos (fi) e aproape de 1. Ce ma mira pe “site-ul salvati energie” e ca nu sunt explicate tehnic metodele de “salvare”.

  8. Chiar si la comentarii jos pe pagina s-au bagat dar se vede de la o posta ca e abureala… :))

  9. daca va uitati la comenturi o sa vedeti ca Dl. Ioan Honciuc are data si ora raspunsului inaintea datei la care a fost adresata intrebarea