March 15

Eticheta “notificatoare” de la Caroli

Azi aș dori să vorbesc puțin despre… notificări. De ce este importantă o notificare în viața noastră. Înaintea tehnologiilor de ultimă generație, mai ții minte prin ce metode erai anunțat de anumite situații? Când cineva vroia să ia legătura cu tine, erai contactat pe telefonul fix acesta sunând, notificându-te că cineva te apelează și dorește să vorbească cu tine. Când eram mic și tata termina programul de lucru la serviciu (combinatul de oțeluri speciale Târgoviște), suna o sirenă mereu la oră fixă, care anunța că s-a terminat programul de lucru, moment în care îmi calculam cât i-ar trebui să ajungă acasă, să știu cât mai pot urmării desenele animate la televizor :) .

În timpurile noastre, notificările sunt pretutindeni. De la telefonul mobil – când ți-a lăsat cineva un comentariu pe facebook la imaginea postată aseară în club, sau la faptul că bateria lui trebuie reîncărcată; de la cuptorul cu microunde care te anunță atât vizual cât și acustic, faptul că mâncarea s-a încălzit; de la combina frigorifică, care te anunță ca ai uitat ușa deschisă; de la mașina de spălat care anunță că rufele sunt gata spălate și trebuie să le muți în uscător; la autoturismul care te anunță ca ai rămas fără combustibil. Acestea sunt peste tot și fac parte din viață noastră.

Îmi aduc aminte acum aproximativ 4 ani, când la TV tot vedeam reclama unei băuturi cu un fel de “senzor” de răcire și îmi ziceam cât de tare ar fi fost să apară ideea și la alte produse care necesită o temperatură optimă și să fii notificat cumva în acest caz. Știi atunci când te duci la supermarket și anumite categorii precum lactatele sau mezelurile, sunt așezate în acele frigidere deschise care mențin produsele reci? Te-ai uitat vreodată pe eticheta lor? Fiecare producător înștiințează consumatorul plaja de temperatură la care acestea trebuiesc depozitate.

caroliPreocupându-se mereu de calitatea produselor sale, echipa de la Caroli Foods, au inventat conceptul de #mâncarecunotificare. Salamurile Semenic de la Caroli au acum o eticheta inteligentă. În cadranul sensibil denumit Carolimetrul Termic, aceasta te anunță că produsul lor este păstrat la temperatură optimă. Cum îți poți da seama de acest lucru? Păi, sub 8 grade Celsius carolimetrul are culoarea verde, iar peste 8 grade Celsius se va colora în galben, acesta fiind un semn că salamul trebuie introdus în frigider pentru a-i reduce temperatura acestuia.

Poate te întrebi daca Salamul Semenic va costa mai mult având în vedere că are o etichetă inteligentă. Poate te surprinde dar, cei de la Caroli Foods le pasă de noi, consumatorii, aceștia păstrând prețul convenabil al produselor sale. Sunt încântat când văd câte o firmă că aduce ceva nou pe piața din România, ceva inovativ și care îmi este de mare ajutor.

Tags:

Posted March 15, 2017 by Florin in category Articles