Nuntă Nicușor și Cristina – August 2021

Cu Nicușor și Cristina, a fost ceva spontan. M-au sunat într-o zi de miercuri sau joi nu mai știu exact să-mi menționeze că au nunta sâmbătă și ca doresc un fotograf să le imortalizeze evenimentul. Am zis… “Sâmbăta asta? Adica în 3 zile?” 🙂 Norocul lor a fost că tocmai se eliberase acea zi cu …
Continue reading Nuntă Nicușor și Cristina – August 2021

Cununie Elena & Ionuț – August 2021

Cununia civilă este o formalitate administrativă simplă, prin care, cu doar câteva documente și având consimțământul cuplului,  ofițerul stării civile vă declară căsătoriți. Elena și Ionuț mi-au fost simpatici încă de la început de când i-am cunoscut. Cu Ionuț se pare că ne cunoșteam indirect prin intermediul surorii mele iar de Elena am aflat că …
Continue reading Cununie Elena & Ionuț – August 2021

Botez Maya Maria – Iulie 2021

Cuvântul Botez provine din limba greacă: verbul baptizo înseamnă „a scufunda”. De aceea pruncul este „scufundat” în apa din cristelniță și nu doar stropit. Maya, unul dintre cei mai cuminți copii pe care i-am văzut luând parte la un asemenea eveniment. Începând din momentul în care a îmbrăcat rochița de prințesă, până la momentul scăldării în apa sfântă, nu …
Continue reading Botez Maya Maria – Iulie 2021

Un nou vibe, Târgoviște, Iulie 2021

Oricât de bună ar fi muzica dintr-un restaurant, totuși, parcă nimic nu se compara cu invitația unui band live! Dacă îți este dor de un concert sau doar vrei să asculți o muzică bună în timp ce ești cu prietenii și te relaxezi în aer liber, recomandarea mea pentru orașul Târgoviște este să ajungi în …
Continue reading Un nou vibe, Târgoviște, Iulie 2021

Cununie Cristina & Gabi – Iulie 2021

Îngăduința este vitală pentru armonia din casă. Oricât de perfect ar fi soțul înainte de nuntă, afli imediat că de fapt e un om cu multe defecte și slăbiciuni, la fel ca tine. Dacă nu înveți repede să-l iubești așa cum e și vei încerca să-l schimbi după plăcerea ta, căminul nu va avea pace. …
Continue reading Cununie Cristina & Gabi – Iulie 2021

Cununie Adriana & Robert – Iunie 2021

Deși este mai puțin apreciat, momentul cununiei civile va fi la fel de emoționant și va crea amintiri plăcute. Tot ce trebuie să faci este să îl organizezi în detaliu și să-l planifici din timp pentru ca cele două “DA-uri!” să fie spuse cu relaxare și convingere.  Să fii implicat într-o căsnicie este precum acea …
Continue reading Cununie Adriana & Robert – Iunie 2021

Blonda mea preferată!

Când se apropie weekendul, știu că trebuie să mă gândesc să am blondele puse bine. La rece! Undeva între 6-8 grade C, exact cum îmi place mai bine 🙂 Sa împărtășești cu ele un sticks, un chips sau un hamsi fierbinte pe plajă la Mamaia, ea este acolo lângă mine. Nimic nu-i mai frumos decât …
Continue reading Blonda mea preferată!

Zile libere 2021

Încă de anul trecut, tot urmăream să văd ce ne oferă anul 2021 în materie de zile libere. Se pare că 2020 a fost un an bun dar anul acesta nu stăm prea bine. În 2021 sunt 15 sărbători legale: 8 în weekend și 7 timpul săptămânii. Mai jos îți arăt care sunt zilele în care vă puteți relaxa: 1 ianuarie, 2 ianuarie …
Continue reading Zile libere 2021

Liberalizarea pieței de gaze și energie electrică

Cred că nu mai este cineva printre noi care nu a fost informat deja prin scrisori de la furnizori sau prin media de liberalizarea pieței de gaze și energie electrică începând cu 1 Ianuarie 2021. Mai exact, asta înseamnă că nu mai plătim prețuri stabilite de ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în Energie) și că …
Continue reading Liberalizarea pieței de gaze și energie electrică

Cum s-ar numi domeniul tău de Internet?

Chiar așa, cum s-ar numi domeniul tău de Internet dacă ai începe acum un blog nou și ce extensie ai alege? Știam că există multe domenii, dar nici chiar așa multe! Hosterion de exemplu pune la dispoziție peste 700 de domenii! Șapte sute! Acum 15-20 de ani, știam că există doar câteva domenii precum com/org/net, …
Continue reading Cum s-ar numi domeniul tău de Internet?